Asociatia Grupul de Actiune Locala Siretul Verde anunţă astăzi, 14. 05.2014, in conformitate cu strategia de dezvoltare locala, deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor pentru Măsura 4.112 – “Instalarea tinerilor fermieri ” in perioada 14 mai 2014 – 13 iunie 2014.
1. Data publicării apelului de selecție: 14.05.2014; Nr.de referință: M 4.112/1/2014
2. Tipuri de beneficiari eligibili: Fermieri care la data solicitarii sprijinului indeplinesc urmatoarele conditii:au vârsta sub 40 de ani şi se instalează pentru prima dată în exploataţiile agricole, ca şi conducători (şefi) ai exploataţiei; deţin sau se angajează să dobândească competenţe şi calificări profesionale în raport cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare; prezintă un Plan de afaceri pentru dezvoltarea activităţilor agricole din cadrul exploataţiei,sunt membri ai familiei de fermier, care au lucrat mai mult de 50% din timpul lor de lucru în cadrul fermei (nu neapărat în ferma familiei de fermier) cu cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu.
3.Fondul disponibil pentru Masura 4.112 – Instalarea tinerilor fermieri este de 91000 €;
4.Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 40000 €;
5. Data limită de depunere a proiectelor: 13.06.2014, ora 1500;
6. Locul și intervalul orar în care se pot depune proiectele: Proiectele se depun la sediul Asociaţiei ,,Grup de Acțiune Locală Siretul Verde” din comuna Biliesti, judetul Vrancea, in incinta Primariei, etaj 1 , în intervalul orar 10:00 – 16:00 de luni până vineri inclusiv;
7. Informații detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în GHIDUL SOLICITANTULUI – Măsura 112, disponibil în format electronic pe site-urile www.apdrp.ro și www.siretulverde.ro; în variantă electronică (suport CD/DVD) și pe suport de hârtie la sediul GAL Siretul Verde;
8. Datele de contact ale GAL, unde solicitanții pot obține informații detaliate: Sediul GAL din comuna Biliesti, judetul Vrancea, in incinta Primariei, etaj 1, județul Vrancea. Telefon/fax 0237/702 100. E-mail: gal@siretulverde.ro
ASOCIAŢIA GRUPUL DE ACTIUNE LOCALA SIRETUL VERDE
Presedinte
ADRIAN COLIN
Masura 4.112 – Instalarea tinerilor fermieri
| Data publicării | 13/5/ 2014 | |||||||||||||||||||||
| Numărul de referinţă al sesiunii cererii de proiecte | M 4.112/1/2014 | |||||||||||||||||||||
| Data lansării apelului de selectie | 14 mai 2014 | |||||||||||||||||||||
| Data limită de depunere a proiectelor | Sesiunea este deschisă în perioada 14 mai – 13 iunie 2014. Data limită de depunere a proiectelor este 13 iunie, ora 15.00. | |||||||||||||||||||||
| Locul si intervalul orar in care se pot depune proiectele | Depunerea proiectelor se va face la sediul GAL Siretul Verde din comuna Biliesti, judetul Vrancea (incinta Primariei Biliesti, etaj 1), zilnic de luni pana vineri, in intervalul orar 10.00 – 16.00. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă acestei măsuri este 13 iunie, ora 15.00. | |||||||||||||||||||||
| Fondurile disponibile | Fondurile disponibile pentru Măsura 4.112 sunt în valoare de 91 000 euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 40 000 euro. Valoarea totală eligibilă a unui proiect este de maximum 40 000 euro. | |||||||||||||||||||||
| Documente justificative | Proiectele se vor întocmi si vor contine toate documentele justificative în conformitate cu cerințele Ghidului Solicitantului pentru Măsura 112, in vigoare la data lansarii prezentei sesiuni, si ale Fisei Masurii din PNDR, disponibile în format electronic pe site-ul www.apdrp.ro si pe site-ul GAL www.siretulverde.ro. | |||||||||||||||||||||
| Cerinte de conformitate si eligibilitate | Proiectul trebuie să fie implementat in teritoriul GAL Siretul Verde și să se încadreze în prioritățile Strategiei de Dezvoltare Locală, publicata pe site-ul www.siretulverde.ro. Solicitantul finanțării trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 112 din PNDR (www.apdrp.ro) si cele din Fisa Masurii. | |||||||||||||||||||||
| Modalitatea de desfasurare a selectiei
|
Proiectul se depune la GAL Siretul Verde, care verifică conformitatea şi eligibilitatea acestuia. În urma finalizarii evaluării proiectelor eligibile, GAL va întocmi şi aproba Raportul de evaluare. Selecţia proiectelor se face pe baza criteriilor de selecţie stabilite de GAL prin Strategia de Dezvoltare Locală (www.siretulverde.ro), de comitetul de selecție alcătuit din reprezentanți ai sectorului privat (majoritari) și public. Punctajul proiectelor va întruni un număr total maxim de 100 de puncte.Criterii de selectie locala:
In procesul de selectie vor avea prioritate proiectele care promoveaza actiuni de mediu cu investirea a cel putin 5% din sprijinul primit. |
|||||||||||||||||||||
| Anuntarea rezultatelor | Beneficiarii care au depus proiecte la Secretariatul GAL vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării, prin fax/e-mail sau in scris. Raportul de selectie se va publica pe pagina web a GAL Siretul Verde. Eventualele contestaţii se vor depune în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării si/sau 5 zile lucrătoare de la afişarea pe site a raportului de evaluare. | |||||||||||||||||||||
| Beneficiarul se angajeaza sa raporteze catre GAL toate platile aferente proiectului selectat, ce vor fi efectuate de APDRP catre beneficiar. Raportarea se va realiza, dupa primirea de la CRPDRP a notificarii beneficiarului cu privire la confirmarea platii, în maximum 5 zile lucratoare de la data efectuarii platii. Modelul declaratiei este disponibil atat la sediul GAL , cat si pe site-ul www.siretulverde.ro. | ||||||||||||||||||||||
| Date de contact si informatii | Informatii detaliate cu privire la accesarea Masurii 4.112 pot fi obținute la sediul GAL din comuna Biliesti, judetul Vrancea (incinta Primariei Biliesti, etaj 1), zilnic de luni pana vineri, in intervalul orar 10.00 – 16.00, de pe pagina web www.siretulverde.ro, la telefon/fax 0237/702 100, precum si pe adresa de email gal@siretulverde.ro.La sediul GAL există posibilitatea obținerii informațiilor detaliate despre Măsura 4-112 fie pe suport electronic (CD/DVD) fie pe suport tipărit. |
Presedinte GAL Siretul Verde ,
ADRIAN COLIN
fisiere atasate:
declaratie_raportare_plati.doc

